Duminică, 2 august, 75 de copii din județele Iași, Vaslui, Brăila și Giurgiu au sosit în tabăra „Licăr de Lumină”. Obosiți, emoționați sau curioși, aceștia au fost întâmpinați de profesorii și voluntarii alături de care urmau să petreacă șase zile pline. După momentul prezentărilor inițiale, fiecare participant a ales atelierul din care își dorea să facă parte – Creație, Cunoaștere sau Pictură.

Și în această săptămână, activitățile din cadrul atelierelor au fost completate de momente recreative în care copiii s-au jucat, au participat la concursuri sportive, au urcat pe munte și s-au bucurat de focul de tabără. Noutatea pentru această săptămână a fost inițiativa copiilor de a se implica într-o acțiune de colectare a deșeurilor, mulțumind astfel muntelui pentru găzduire.

La finalul săptămânii, speranța tututor celor care s-au străduit să ofere copiilor o experință frumoasă, intensă și utilă în același timp a fost ca amintirile și lucrurile pe care le-au învățat în tabără să se sedimenteze și să se transforme în ancore pe care copiii să le folosească multă vreme de acum încolo.

Iată și câteva din impresiile copiilor:

„Mie mi-au plăcut mult condițiile de cazare, atelierul meu – „creația”, profesorii și munca de echipă între profesori și copii.„

„Mi-a plăcut când am cântat am cântat și am țipat. Mi-a plăcut când ne-am uitat la desene și când am fost la peștere.  Mi-a plăcut și de doamna (profesoră) pentru că făcea glumițe. Mi-a plăcut și de părintele când ne jucam.”

„Mie mi-a plăcut totul din tabără. A fost cel mai frumos moment din viața mea. Mi-au plăcut concursurile. Am râs, am glumit. Sunt mulțumit de premii și urez seriilor următoare spor la învățătură și să alegeți școala! (Ștefan)”

 

„Mie mi-a plăcut când am pictat, focul de tabără, concursurile și multe altele.” (Gabriela)

„Mi-a plăcut cel mai mult când am fost toți la biserică, să facem rugăciune.” (Florin)

„Mi-a plăcut în tabără pentru că totul a fost amuzant și distractiv și am învățat jocuri noi. Cel mai mult mi-a plăcut pe munte.” (Daniel)

„Săptămâna aceasta mi-a plăcut foarte mult activitățile pe care le-am făcut – când am fost la Muzeul Parcului Național Bucegi, mi-au plăcut camerele, rugăciunile și filmele din fiecare seară.”

„Mie mi-a plăcut când am fost pictată pe față. Mi-a plăcut și când am pictat în puncte desenul.” (Bianca)

„Mi-a plăcut când am fost la biserică, când am fost și am văzut animalele, a fost prima dată în atelierul de pictură.” (Antonel)

 

Această tabără a fost o încărcare duhovnicească. Mulțumim pentru aceste zile.” (Gabriel)

 

„Săptămâna aceasta mi-au plăcut multe. Mi-a plăcut când am fost la cascadă. Activitățile au fost frumoase. Le doresc și la cei care vin aici să le placă la fel de mult cum mi-a plăcut și mie.” (Crina)

 

„Mi-a plăcut că am pictat și am colorat. Am vrut să mai stau aici dar vreau să o văd pe sora mea.  Mi-a plăcut săptămâna asta.” (Ana)

 

 

Leave Comment