Cine suntem

Suntem o comunitate de  preoți, profesori, părinți și copii care crede în promovarea educației  și în cultivarea valorilor creștine și profund umane  în rândul copiilor și tinerilor.

Ce dorim

Dorim ca toți copiii să se dezvolte fizic, intelectual, moral și spritual în comunități unite și puternice, în care familiile, instituțiile și grupurile profesionale lucrează împreună.

Rolul Bisericii

Biserica are un rol aparte, pentru că, deși nu se poate vorbi de un rol sau atribuții conferite prin lege, Biserica a acordat dintotdeauna sprijin categoriilor vulnerabile din punct de vedere social și a militat pentru păstrarea valorilor familiale. Ca și în alte țări europene, și în România primele așezăminte de ocrotire pentru persoanele defavorizate s-au constituit în jurul bisericilor și al mânăstirilor și au fost susținute de acestea cu resurse materiale, financiare și umane.