Proiectul Alege Școala se derulează în perioada martie – noiembrie 2015 și este implementat în cadrul unui parteneriat între Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Patriarhia Română. În această perioadă, implementăm un plan de acțiune și măsuri la nivel multiregional pentru prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a școlii și menținerea în sistemul de educație a persoanelor expuse acestui risc. În același timp, dezvoltăm unor acțiuni remedial corective pentru persoane care au părăsit timpuriu școala. Centrele inovative de educație :

Pentru Biserică în general și pentru proiectul Alege Școala în particular, este esențial ca procesul educaţional să urmărească atât latura cognitiv-intelectuală, prin acumularea de cunoştinţe teoretice, cât şi promovarea vieţii spirituale, însușirea valorilor credinţei şi moralei creștine și a tradițiilor culturale perene ale poporului nostru.

Înfiinţarea unui număr de 50 de centre educaţionale inovative Alege Şcoala care vor oferi servicii de de consiliere şi asistenţă educaţională copiilor aflați la risc de a abandona școala dar și activități corectiv – remediale pentru cei care au abandonat deja.

Pe parcursul vacanței de vară, copiii înscriși în proiect vor participa la cele 11 sesiuni de tabără ce vor fi organizate. Conceptul de tabără creștină “Licăr de lumină” și-a dovedit deja succesul, fiind o sursă de bucurie extraordinară pentru miile de copii din toate colțurile țării care au participat deja.

Atât în cadrul activităților organizate în centrele educaționale Alege Școala cât și în timpul taberelor, copiii vor fi încurajați să participe la concursuri cu teme diverse și premii substanțiale. Concursurile îi vor ajuta pe copii să descopere și să își dezvolte un pachet minim de competențe cheie și abilități sociale.

Despre Parteneri

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei implementează proiectul Alege Școala în parteneriat cu Patriarhia Română.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei este o unitate administrativă a Bisericii Ortodoxe Române, împărţită în patru subdiviziuni administrative: Arhiepiscopia Iaşilor, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi Episcopia Huşilor. Mitropolia Moldovei a fost înfiinţată între anii 1381­1386 şi recunoscută de către Patriarhia Constantinopolului în anul 1401, când era condusă de mitropolitul Iosif Muşat. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB) este condusă în present de Inaltpreasfinţitul Părinte Teofan Savu, care poartă titlul de Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Activitatea instituţiei se desfăşoară atât pe plan misionar, cât şi administrativ, social, cultural şi educaţional. Sfera activităţilor desfăşurate de instituţie cuprinde: asistenţa socială şi medicală (birouri de asistenţă socială, cantine sociale, centre pentru copii şi bătrâni, 11 ONG­uri ale Bisericii, dintre acestea 21 de unităţi acreditate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice pentru 32 de servicii sociale, Spitalul Providenţa cu policlinica integrată şi alte 5 unităţi din teritoriu); patrimoniu şi construcţii bisericeşti, pelerinaje şi turism (realizarea de pelerinaje interne şi internaţionale, tabere pentru copii şi tineri, centre în care se desfăşoară activităţi de turism şi social culturale, editura şi tipografii (editura şi tipografia Doxologia, tipografia Albina ­ publicaţia zilnică Ziarul Lumina). Începând cu anul 1989, Patriarhia Română a administrat numeroase proiecte în cooperare cu autorităţile române şi alte organizaţii şi instituţii naţionale şi internaţionale.

Patriarhia Română, partener în proiectul Alege Școala, este principala instituţie religioasă din România. Peste 86,5% dintre români se declară creştin ortodocşi. Din punct de vedere administrativ, la nivel naţional, Biserica Ortodoxă Română (BOR) este organizată ca o structură independentă – Patriarhia – divizată la nivel local în 29 de eparhii. În cadrul BOR funcţionează peste 11.000 de parohii în care activează peste 14.000 de preoţi. Principalele sectoare de activitate ale Patriarhiei Române sunt: teologic­educațional, social­filantropic, economic­financiar, patrimoniu­cultural, relaţii bisericeşti şi interreligioase. Fiecare eparhie a înfiinţat departamente speciale pentru fiecare sector de activitate. Departamentul social are şi rolul de a dezvolta activitatea de asistenţă socială, asistând preoţii în dezvoltarea de propuneri de proiecte de asistenţă socială primară şi implementarea acestora în domeniul social şi colaborând cu ONG-urile.

BENEFICIARI

850 de copii și 500 de părinți

_MG_1830

Beneficiarii proiectului – 850 de copii și 500 de părinți – provin din regiunile Nord­ Est, Sud ­Est, Sud ­Muntenia şi Bucureşti şi Ilfov (Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Mitropolia Munteniei și Dobrogei) – zone atât din mediul rural cât şi urban, cu preponderenţă din zone foste industrializate, cu o rată mare a șomajului, izolate, lipsite de mijloace de comunicaţii şi cu o infrastructură slab dezvoltată.

  • Stânca, jud. Iași
  • Galu, jud. Neamț
  • Murgeni, jud. Vaslui
  • Medgidia, jud. Constanța
  • Hotarele, jud. Giurgiu
  • Pârscov, jud. Buzău
  • Chitila, jud. Ilfov
  • Strahova, jud. Botoșani
Vezi toate centrele

COPII FERICIȚI

mărturii ale copiilor participanți în proiect

  • “În tabără am avut oportunitatea să ne apropiem, poate mai mult ca niciodată, de Dumnezeu, să realizăm și să regretăm greșelile pe care le-am făcut de-a lungul anilor, am descoperit realitatea pe care o cunoaștem de mult timp dar care nu ne fusese spusă atât de direct și anume că singurul scop al omului ar fi acela de a ajunge asemeni Lui. De când am aflat că numele taberei este „Licăr de lumină” am realizat că această tabără avea să fie șansa noastră de a ne lumina sufletul și de a ne transforma în persoane mai bune”

    Alexandra
    16 ani
_MG_1921